ADRIAN DUMITRU Tenor

ADRIAN DUMITRU

Tenorul Adrian Dumitru este absolvent al cursurilor de masterat ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat la clasa prof. univ. dr. Ionel Voineag și la clasa de operă a conf. univ. dr. Anda Tabacaru, sub îndrumarea muzicală şi artistică a conf. univ. dr. Alexandru Petrovici. Din anul 2020 este licențiat în muzică al Universității „Spiru Haret”.

FORMARE ARTISTICĂ

A participat la cursuri de măiestrie interpretativă cu Mariana Nicolesco, Ira Siff, Maria Slătinaru-Nistor, Marius Vlad Budoiu, Rockwell Blake, Mariana Stoica, Emil Matei, Corneliu Fânăţeanu, Ionuț Pascu, Stefan Vinke, Reiner Goldberg. Din 2012 studiază arta actorului cu maestrul Petre Nicolae.

ACTIVITATE ARTISTICĂ

A susținut numeroase concerte, recitaluri şi spectacole de operă pe scenele din țară (Opera Națională din Bucureşti, Opera Națională din Iaşi, Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti, Filarmonica din Arad, Filarmonica din Craiova, Filarmonica din Bacău) şi din străinătate (Staatstheater Saarbrücken, Heidendenheim Sommer Opernfestspiele, Reutlingen Stadthalle ş.a.).

Din anul 2018 până în anul 2021 a fost solist colaborator permanent al Operei Naționale din Bucureşti unde a interpretat următoarele roluri: Rodolfo din opera „La Bohème” de Giacomo Puccini; Pinkerton din opera „Madame Butterfly” de Giacomo Puccini; Mario Cavaradossi din opera „Tosca” de Giacomo Puccini; Alfredo din opera „La Traviata” de Giuseppe Verdi; Ducele de Mantova din opera „Rigoletto” de Giuseppe Verdi; Don Carlo din opera „Don Carlo” de Giuseppe Verdi; Riccardo din opera „Un ballo in maschera” de Giuseppe Verdi; Ismael din opera „Nabucco” de Giuseppe Verdi; Don Jose din opera „Carmen” de Georges Bizet; Turiddu din opera „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni; Calaf din opera „Turandot” de Giacomo Puccini; Doctorul Faust din opera „Faust” de Charles Gounod.

REPERTORIU

De asemenea, din repertoriul lui, mai fac parte următoarele roluri: Gabriele Adorno din opera „Simon Boccanegra” de Giuseppe Verdi; Manrico din opera „Il Trovatore” de Giuseppe Verdi; Rinuccio din opera „Gianni Schicchi” de Giacomo Puccini; Edgardo din opera „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti; Hoffmann din opera „Povestirile lui Hoffmann” de Jacques Offenbach; Canio din opera „I Pagliacci” de Ruggero Leoncavallo; Samson din opera „Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns; Othello din opera „Othello” de Giuseppe Verdi.

ACTIVITATE RECENTĂ

Recent, în luna mai a acestui an, a interpretat cu succes, pe scena Operei Naționale București, rolul lui Dmitri Dmitrici Gurov, personaj principal, în cadrul premierei absolute a operei „Doamna cu cățelul”, compusă de d-na Livia Teodorescu Ciocănea.

REPERTORIU VOCAL-SIMFONIC

În ceea ce priveşte lucrările vocal-simfonice, printre altele, tenorul Adrian Dumitru a interpretat cu succes părțile solistice de tenor din „Recviemul” de Giuseppe Verdi şi „Stabat Mater” de Gioachino Rossini.

PREMII

Dintre premiile obţinute la concursuri, cele mai importante sunt: Premiul I la Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc, Braşov (2013); Premiul I la Concursul Internaţional de Canto „Vox Artis”, Sibiu (2013); Premiul I la China International Vocal Competition (CIVC), Ningbo (2014); Marele Premiu la Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée”, Brăila 2015.

Calendar spectacole

L
M
M
J
V
S
D

ARTIȘTII OPEREI BRAȘOV

Despre noi

Înființată în anul 1953, Opera Brașov și-a conturat, de-a lungul timpului, un loc marcant în viața culturală românească și, cu deosebire, în cea a comunității brașovene.

Prin spectacolele prezentate la sediu, precum și prin turneele realizate în țară și în străinătate, Opera Brașov continuă tradiția artistică, promovează valorile autohtone și susține inovația și creativitatea, apropiind muzica și arta spectacolului de toate categoriile de public.

Descoperă Opera Brașov
expand_less
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.