Documente / Anunțuri
Alte anunțuri
Lucian Petrean, managerul interimar al Operei Brașov, obține al doilea titlu de doctor – un parcurs dedicat excelenței și perfecționării continue
Baritonul Lucian Petrean, manager interimar al Operei Brașov, marchează o nouă realizare academică și profesională, obținând titlul de Doctor în Muzică, în urma susținerii tezei „Valențe interpretative ale baritonului dramatic verdian”, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.
Această reușită reprezintă cel de-al doilea doctorat din parcursul său academic, după cel în Filologie, și continuă un drum al cunoașterii început încă din tinerețe, prin studiile teologice, consolidat ulterior prin cercetare, experiență artistică și o preocupare permanentă pentru perfecționare.
Cu o carieră de prestigiu, desfășurată pe importante scene lirice din țară și din străinătate, Lucian Petrean îmbină experiența artistică de înalt nivel cu rigoarea studiului academic, demonstrând că excelența presupune o evoluție continuă.
Teza sa de doctorat, dedicată interpretării marilor personaje verdiene – Nabucco, Amonasro și Iago –, valorifică experiența acumulată de-a lungul carierei, oferind totodată repere valoroase studenților la canto și tinerilor artiști lirici. Lucrarea reflectă dorința de a transmite generațiilor viitoare nu doar cunoștințe teoretice, ci și înțelegerea profundă a artei interpretative, dobândită prin experiența scenei.
La conducerea Operei Brașov, Lucian Petrean reunește experiența unui artist consacrat, o solidă pregătire academică și studii de specialitate în management cultural. Noul titlu de Doctor în muzică vine să consolideze acest profil profesional complex, în care competența artistică, cercetarea și pregătirea managerială se completează reciproc, constituind fundamentul unei viziuni bazate pe profesionalism, exigență și cultivarea performanței.
Prin această nouă realizare, Lucian Petrean reafirmă convingerea că adevărata excelență se construiește prin talent, muncă, disciplină și dorința permanentă de perfecționare, iar valoarea unui artist se reflectă nu doar în propriile realizări, ci și în ceea ce reușește să transmită generațiilor care vin.
Angajăm inspector de specialitate resurse umane
Condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru ocuparea postului de inspector de specialitate resurse umane sunt următoarele:
– Minimum 7 ani experiență în resurse umane;
– Studii superioare absolvite cu licență, de preferat în specializările drept/psihologie/economie;
– Perfecţionări (specializări): necesare exercitării funcţiei, în domeniul resurse umane;
– Cunoştinţe IT: WORD, EXCEL, operare programe specifice activităţii;
Atribuții aferente postului de inspector de specialitate resurse umane:
– Întocmește documentele necesare procesului de angajare și asigură completarea corespunzătoare a dosarelor de personal;
– Administrează și actualizează dosarele de personal, atât în format fizic, cât și electronic, pe întreaga perioadă a raportului de muncă;
– Coordonează procesul de integrare a salariaților, atât la angajare, cât și în cazul schimbării postului;
– Întocmeşte pontajele cu prezenţa salariaţilor;
– Elaborează rapoarte, situații și evidențe specifice activității de Resurse Umane;
– Asigură arhivarea, păstrarea și gestionarea corespunzătoare a documentelor de personal, cu respectarea cerințelor de confidențialitate, precum și alte atribuții specifice activității de resurse umane.
Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la numărul de telefon: 0268/415990.
Curriculum vitae se va depune la secretariatul Operei Brașov sau la adresa de e-mail: resurseumane@opera-brasov.ro
Ora de balet, curs pentru copii la Opera Brașov!
Opera Brașov continuă, și în această stagiune, seria „Orelor de balet”! Scopul principal al acestor cursuri este de a oferi copiilor experiențe artistice, de a le dezvolta aptitudini fizice și emoționale, de a le provoca creativitatea și, nu în ultimul rând, de a explora lumea magică a artei dansului clasic.
Așadar, invităm copiii, începând cu vârsta de șase ani, să participe la lecțiile de balet susținute de balerina Operei Brașov, Iulia Coșeriu. Programul se va desfășura, în Sala de Balet a Operei Brașov, în zilele de luni și joi. Participanții vor fi împărțiți în două grupe de vârstă: 6 – 9 ani, respectiv 10 – 14 ani.
Pentru informații suplimentare: 0745751682 – Iulia Coșeriu.
Opera, la tine, în școală!
„Opera, la tine, în școală!” – este sloganul noului proiect al Operei Brașov, ce își propune promovarea spectacolelor pentru copii, în actualul context al pandemiei.
Tristă ar fi lumea fără teatru și artă, muzică și poezie, fără acea magie care reușește să ne deconecteze cu totul de cotidian, să ne umple sufletul de bucurie și fericire. „A fost imperios necesar să ne reinventăm, să găsim soluții salvatoare, atât pentru noi, cât și pentru micii noștri spectatori. Pandemia nu a reușit să pună lacăt peste ușile instituției noastre, ci, din contră, repetițiile au fost mai intense și mai aprofundate, ambiția și interesul Colectivului Operei au fost mai mari, mobilizarea a fost impresionantă”, afirmă Violeta Brînzea, referent de specialitate PR, coordonatorul proiectului.
Spectacolele sunt filmate pe scena Operei Brașov și se desfășoară ca și cum copiii ar fi prezenți în sală, transmițând energia lor pozitivă tuturor artiștilor. Filmările transpuse pe dispozitive de stocare speciale intermediază legătura între Opera Brașov și toate instituțiile de învățământ din județ, începând de la grădinițe până la școli și licee.
Avantajul acestui proiect constă în faptul că spectacolul ajunge direct în sala de clasă prin intermediul tehnologiei moderne, inconvenientul fiind acela că interacțiunea cu artiștii și emoția vor lipsi cu desăvârșire… dar dorim să ne reîntâlnim cu micii spectatori, cât mai curând, în sala Operei Brașov.
„Puterea stă în artă și nu în bogație… Fără artă, cruzimea realității ar face lumea de nesuportat!” – G.B. Shaw
Spectacolele incluse în proiectul nostru sunt:
- Gulliver în țara piticilor de Silvia Kerim și Marius Țeicu
- Frumoasa din pădurea adormită de Silvia Kerim și Marius Țeicu
- Fata moșului cea cuminte de Fl. Comișel
Preț bilet: 10 lei
Coordonator proiect: Violeta Brînzea – Referent de specialitate PR, tel. 0752.266.478