„O noapte la Veneția” de Johann Strauss-fiul ne poartă în atmosfera Carnavalului venețian, într-o lume în care măștile ascund identități, aparențele înșală, iar întâlnirile și planurile personajelor iau permanent direcții neașteptate.
Montarea Operei Brașov mută povestea în jurul anului 1980, într-un moment cu o semnificație aparte pentru Veneția. După căderea Republicii Venețiene, în 1797, vechea tradiție a Carnavalului a intrat într-o lungă perioadă de declin și restricții, fiind relansată oficial abia în 1979. Spectacolul surprinde astfel o Veneție care își redescoperă măștile, costumele, petrecerile și libertatea Carnavalului.
În acest univers al identităților schimbate și al situațiilor comice, muzica lui Johann Strauss-fiul aduce împreună atmosfera venețiană și eleganța inconfundabilă a valsului vienez. Barcarolele și serenadele evocă laguna și gondolele, în timp ce ritmul, umorul și verva muzicii lui Strauss dau viață unei lumi în care, pentru o singură noapte, aproape orice devine posibil.
ACTUL I
Acțiunea se petrece la Veneția
În piața de lângă podul Rialto începe de dimineață forfota specifică celor care zilnic vând și cumpără pește, fructe de mare, tamburine, mărgele, dantele, măști. Apar bucătarul Pappacoda, pescărița Annina, bărbierul Caramello, făcând, fiecare, reclamă meseriei pe care o practică. Dar și viața politică își urmează cursul. Senatorii au ședință în pragul începerii celebrului carnaval venețian, dar aceasta este întreruptă de soțiile lor care îi cheamă acasă... la masă.
Marea problemă a senatorilor este aceea că Ducele de Urbino, care dă o mare petrecere în palatul său, este un mare cuceritor de femei, iar demnitarii vor să păzească cinstea nevestelor. De aceea, le vor interzice să vină la acest mare bal.
Tânăra bucătăreasă Ciboletta, auzind discuția dintre Agricola și Lucia - soții de senatori - le spune că se pot duce liniștite la bal, întrucât masca și costumul le vor ascunde identitatea. Senatorul Delaqua vrea să o trimită pe soția sa Barbara la o mănăstire din Murano, pentru a fi păzită de „atacul” ducelui. Barbara, însă, pentru a se întâlni în secret cu amantul său Enrico (nepotul lui Delaqua) o trimite la Murano pe pescărița Annina, prietena ei bună și sora ei de lapte. Caramello, pentru a face pe plac ducelui, se costumează în gondolier și o duce pe presupusa Barbara (de fapt, Annina) la palatul ducal.
Venețienii se strâng în fața casei lui Delaqua și îi cântă o serenadă plină de haz și ironie, fiind ziua sa de naștere.
ACTUL AL II-LEA
În somptuosul palat al Ducelui de Urbino, acesta petrece cu Agricola, Lucia și celelalte soții de senator, mascate. Fără să știe, Caramello își aduce propria iubită, pe Annina, în palatul ducal. Este convins că a adus-o pe Barbara. Uimirea sa, când descoperă adevărata identitate a doamnei mascate, este foarte mare iar gelozia se strecoară în sufletul său. Annina trebuie să joace rolul Barbarei în fața ducelui. Pentru a nu pierde postul de administrator al castelului ducal, Delaqua își inventează o soție, aducând-o pe bucătăreasa Ciboletta costumată și prezentând-o ducelui ca fiind consoarta lui. La rugămintea insistentă a Cibolettei, Pappacoda este numit bucătar al palatului. Delaqua este furios, dar nu are ce face.
Invitații se bucură cu toții de măreața serbare a Carnavalului din palatul ducal, nefăcând deloc economie la mâncare și băutură.
Ducele este fericit că poate fi alături de Barbara, neștiind că aceasta este, de fapt, pescărița Annina. Adevărata Barbara apare și află că soțul său, senatorul Delaqua, a venit la bal însoțit de o bucătăreasă. Barbara, folosindu-se de acest gest al lui Delaqua, începe să se victimizeze, inventând o poveste dramatică și palpitantă în care Enrico a salvat-o din mâinile piraților.
Ducele află că a făcut toată noaptea curte unei pescărițe și nu unei soții de senator. Supărat pe Caramello, îi ordonă să se căsătorească imediat cu Annina. Venețienii, la finalul balului, îl costumează pe duce în Doge, preamărind minunatul lor oraș și fastuosul carnaval în care domnesc farsa și buna dispoziție.
