Sâmbătă, 2 octombrie 2021, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm la spectacolul cu opera „Rigoletto” de Giuseppe Verdi.
Premiera mondială a lucrării a avut loc pe 11 martie 1851, la Teatrul „La Fenice” din Veneţia, bucurându-se de un succes extraordinar chiar de la prima reprezentaţie. Deși Verdi a ținut să fie secretă pe toată perioada repetițiilor, celebra arie „La donna è mobile” din actul al treilea, a fost cântată, în acea seară, de patru ori, la cererea publicului!
„Rigoletto”, alături de „Il Trovatore” şi „Traviata”, face parte dintr-o trilogie pe care Verdi a compus-o într-o perioadă extrem de scurtă – doi ani (1851 – 1853) – dacă stăm să ne gândim la monumentalismul acestor opere. Muzica lui Verdi, străbătută de un romantism pur, este de un rafinament aparte, iar compozitorul a reuşit să empatizeze deplin cu personajele pe care le-a creat. Povestea tragică se centrează pe licențiosul duce de Mantova, pe Rigoletto și pe frumoasa fiică a lui Rigoletto, Gilda. Titlul original al operei, „La maledizione” (Blestemul), se referă la blestemul adresat Ducelui și lui Rigoletto de către un curtean a cărui fiică a fost sedusă de duce, cu încurajarea lui Rigoletto. Blestemul are loc când Gilda se îndrăgostește de duce și își sacrifică viața pentru a o salva pe a acestuia de asasinii angajați de tatăl ei.
Montarea de la Opera Brașov îi aparține regizorului italian Matteo Mazzoni, cel care dezvăluie doar câteva dintre subterfugiile la care a apelat: recrearea atmosferei tipic italiene a unei străzi de Ev Mediu din orașul Mantova, cu natura și clădirile specifice, reproducerea picturii „Căderea Titanilor” a discipolului lui Michelangelo, Giulio Romano, apelarea la tehnici moderne cum ar fi bodypainting-ul – realizat de Giusy Campolungo (campioană europeană și vicecampioană mondială la bodypainting) și Lucia Postacchini din Italia, dar și prin introducerea unui personaj surpriză.
În distribuție, îi veți urmări pe artiștii: Rigoletto – Lucian Petrean (Opera Națională București), Gilda – Nicoleta Chirilă, Ducele de Mantova – Liviu Iftene, Sparafucile – Dan Popescu, Maddalena – Asineta Răducan, Giovanna – Cristina Roșu, Contele de Monterone – Marian Rește, Marullo – Valentin Marele (debut), Borsa – Cristian Dicu, Contele de Ceprano – Lorand Cristian, Contesa de Ceprano – Simona Manole, Pajul – Alina Ichim, balerinele Cristina Rotundu, Nicoleta Sasu-Galian, Diana Drăgan, Eva – Emilia Mirea, figurație extraordinară – Victor Panțuru și copiii: Anastasia Cazacu Gherman, Iulia Gîrban Maksai. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. Conducerea muzicală a acestui spectacol îi aparține maestrului Mircea Holiartoc. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Asistent regie și regie scenă: Silvia Papadopoulos.
Preț bilete: 50 lei (sală + lojă); 30 lei (balcon lateral)
Biletele se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.
În stagiunea 2021 – 2022, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!
Eveniment desfășurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.
În condiţiile în care incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în Municipiul Brașov a depăşit pragul de 3/1.000 de locuitori, participarea la evenimentele Operei Brașov este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Certificatul verde va fi însoţit de un act de identitate.
Obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se aplică în cazul persoanelor cu vârsta mai mare de 12 ani.
Desfăşurarea spectacolelor este permisă conform reglementărilor legale în vigoare cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a sălii.
Pe toată durata desfășurării spectacolului, purtarea măștii este obligatorie! Va fi respectată distanțarea între scaune. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.
Vă mulțumim pentru înțelegere!