„Seara de gală a artei lirice” încheie evenimentele lunii iulie, la Opera Brașov

Vineri, 31 iulie 2020, de la ora 19.00, în Grădina de vară a Operei Brașov, vă așteptăm la un eveniment special: „Seara de gală a artei lirice”, un spectacol complet și complex, în care vă veți întâlni atât cu muzica de operă, de operetă, cât și cu momente de balet. Pe scena, acum extinsă, din curtea Operei, vor evolua soliștii: Mădălina Bourceanu, Nicoleta Chirilă, Aurelia Florian, Corina Klein, Valentina Mărgăraș, Anda Pop, Asineta Răducan, Carmen Topciu, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Lorand Cristian, Valentin Marele, Adrian Mărcan, Dan Popescu. își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Prezentarea evenimentului va fi făcută de Simona Manole. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Alexandru Fotescu. Regie scenă: Dan Antipa.
Veți putea asculta unele dintre cele mai frumoase arii și duete din lirica universală, din operele: „Adriana Lecouvreur” de F. Cilea, „Samson și Dalila” de C. de Saint-Saëns, „Pescuitorii de perle” de G. Bizet, „Povestirile lui Hoffmann” de J. Offenbach, „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Elixirul dragostei” de G. Donizetti, din operetele: „Sânge vienez” de J. Strauss și „Contesa Maritza” de E. Kálmán. Baletul Operei Brașov a pregătit un moment special pentru această gală, valsul „Vin, femei și cântec” de J. Strauss – fiul. 

   Preț bilete: 15 lei

Biletele se pun în vânzare cu două ore înainte de eveniment, la sediul Operei Brașov, str. Bisericii Române nr. 51. Informații se pot obține la telefon: 0268/419.380.

La evenimentele ce se vor desfășura în curtea instituției noastre, accesul spectatorilor va fi permis numai după ce va fi efectuată măsurarea temperaturii. Purtarea măștii este obligatorie! Scaunele vor fi așezate la distanța minimă obligatorie de 1,5 m. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.

Evenimente susținute cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

în caz de vreme nefavorabilă, evenimentele se amână pentru date ulterioare.

expand_less
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.