Vineri, 23 ianuarie 2015, de la ora 18.30, pe scena Operei Brașov, va avea loc spectacolul cu opera „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, un titlu mult așteptat datorită strălucirii partiturii muzicale, situațiilor de un comic irezistibil și, de asemenea, personajelor extrem de îndrăgite de public, indiferent de vârstă sau pregătire muzicală a ascultătorului în domeniul muzicii de operă. Acest spectacol al Operei Brașov a fost prezentat cu un deosebit succes în turnee pe numeroase scene lirice din Europa. Libretul realizat de Cesare Sterbini urmărește îndeaproape parcursul strălucitoarei comedii cu același titlu scrise de cunoscutul și, totodată, curajosul dramaturg Pierre Caron de Beaumarchais. Premiera mondială a operei compuse de Rossini, care, alături de titlurile „Carmen” și „La traviata” avea să devină de o imensă popularitate, a văzut lumina rampei la Teatro Argentina din Roma, în anul 1816. Pe atunci a fost reprezentată cu titlul „Almaviva sau Precauția inutilă”. Această capodoperă a fost compusă de geniul rossinian în 20 de zile. Aproape două treimi din întreaga operă au fost concepute în numai 11 zile. Poate că în nici o altă operă rossiniană teatrul și muzica nu coexistă atât de perfect, interpretarea trebuind să se supună actoriei și vocalității deopotrivă.
în distribuția spectacolului, publicul se va reîntâlni cu interpreți cunoscuți și preferați, dar și cu soliști care vor debuta în această minunată operă rossiniană: Asineta Răducan, Liviu Iftene, Adrian Mărcan, Marian Rește (debut în rolul Don Bartolo), Dan Popescu, Cristina Roșu, Nicolae Zaharia (debut în rolul Fiorello), Aurel Aron. Conducerea muzicală va fi asigurată de maestrul Dorel Munteanu. Regia artistică este semnată de Carmen Dobrescu. Dirijor cor: Ciprian Țuțu.
Preț bilete: 30 lei; 20 lei
Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 și cu o oră înainte de începerea spectacolului.
Foto: InStudio Brașov