Vineri, 24 iulie 2020, de la ora 19.00, în Grădina de vară a Operei Brașov, cvintetul vocal Anatoly ne va oferi un Recital estival extraordinar, marcând astfel, în avanpremieră, cei 20 de ani de activitate ai grupului. Cei cinci muzicieni care formează ansamblul brașovean vor prezenta un program exclusiv á capella, care va traversa întreg mapamondul muzical. Anatoly vă va oferi lucrări de G. Rossini, L. Bernstein, D. Ellington, L. Hart, D. Runswick, A. Enderoth, F. Velazquez etc., în aranjamente proprii, iar unele inedite. Scenografia: Rodica Garștea. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.
Membrii grupului:
· Andrada Mureșan (alto) – profesor la Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov
· Gabriel Baciu (tenor) – inginer CANAM Brașov
· Ciprian Cucu (tenor) – cântăreț bisericesc; realizează aranjamentele grupului
· Ciprian Țuțu (bariton) – conf.univ.dr. la Universitatea Transilvania Brașov și Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti; dirijorul Corului Academic Radio București; realizează aranjamentele grupului
· Marius Modiga (bas) – profesor la Seminarul teologic „Dumitru Stăniloae” din Brasov și dirijorul Corului Concentus – Brașov
Preț bilete: 15 lei
Biletele se pun în vânzare cu două ore înainte de eveniment, la sediul Operei Brașov, str. Bisericii Române nr. 51. Informații se pot obține la telefon: 0268/419.380.
La evenimentele ce se vor desfășura în curtea instituției noastre, accesul spectatorilor va fi permis numai după ce va fi efectuată măsurarea temperaturii. Purtarea măștii este obligatorie! Scaunele vor fi așezate la distanța minimă obligatorie de 1,5 m. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.
Evenimente susținute cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.
în caz de vreme nefavorabilă, evenimentele se amână pentru date ulterioare.