Datorită succesului deosebit de care s-a bucurat săptămâna trecută spectacolul „Prin lumea muzicii de film”, precum și datorită afluenței mari a publicului, acesta va fi reluat sâmbătă, 18 noiembrie 2017, de la ora 18.30, în Sala Operei.
Soliștii, corul și baletul Operei Brașov, acompaniați de pian, vor face o incursiune muzicală în coloanele sonore ale celor mai îndrăgite pelicule din istoria cinematografiei: „Pe aripile vântului” (1939) – unul dintre cele mai vizionate filme din istorie, bucurând milioane de cinefili, o producție care a deținut zeci de ani supremația încasărilor; „Casablanca” (1942), considerat unul dintre cele mai bune filme ale secolului XX; „Luminile rampei” (1952) – scris, produs și regizat de Charlie Chaplin, cel care a și compus coloana sonoră a acestei pelicule; musical-ul „Sunetul muzicii” (1965) – cu Julie Andrews și Christopher Plummer în rolurile principale; „Romeo și Julieta” (1968), filmul care l-a avut ca regizor și co-scenarist pe celebrul Franco Zeffirelli; „Love Story” (1970) – filmul care nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare, care a inspirat milioane de tineri; „Nașul” (1972), celebra producție a lui Francis Ford Coppola, care i-a avut în rolurile principale pe Marlon Brando și Al Pacino, ajungând până la „Titanic” (1997) – câștigător a nu mai puțin de 11 premii Oscar și „Evita” (1996), filmul ce a avut-o pe Madonna în rolul Evitei Peron.
Melodiilor de neuitat din toate aceste filme le vor va viață soliștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu, Nicoleta Chirilă, Simona Mărcan, Valentina Mărgăraș, Anda Pop, Lăcrămioara Schuller, Gabriela Hazarian, Asineta Răducan, Cristina Roșu, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie, Valentin Marele, Marian Rește. Soliști balet: Miruna Moldoveanu, Valentina Mirică și Dorin Mirea. Concepția și conducerea muzicală a acestui spectacol original îi aparține maestrului Ovidiu Mezei, cel care îi va acompania la pian pe artiști. Coregrafia este semnată de Ramona Mezei.
Prezentarea acestui eveniment va fi făcută de aceeași Irina Margareta Nistor, redutabil critic de film, dar și cea mai îndrăgită și cunoscută voce de pe casetele video din vremea regimului anterior.
Preț bilete: 20 lei; 10 lei
Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 și cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).
Foto: InStudio Brașov