„Povestirile lui Hoffmann”, o operă inedită, pe scena lirică brașoveană

Sâmbătă, 2 aprilie 2016, de la ora 18.30, în Sala Operei, este programat spectacolul cu opera fantastică „Povestirile lui Hoffmann”, compusă de J. Offenbach, pe libretul lui Jules Barbier și Michel Carré, după nuvelele fantastice ale scriitorului german E.T.A. Hoffmann. Premiera a avut loc la Opera Comică din Paris, în anul 1881. Offenbach a fost un mare admirator al acestui scriitor și a dorit să creeze un subiect care să reunească personaje din mai multe nuvele. Personajele sunt numeroase și extrem de diferite: patru tipologii feminine (păpușa mecanică Olimpia, curtezana Giulietta, gingașa Antonia, cântăreața Stella), patru intriganți malefici (Coppelius, Dapertutto, Doctor Miracle, Lindorf), trei servitori ciudați – de la comic la malefic – Piticchinaccio, Cochenille și Franz. Personajul titular Hoffmann este însoțit în călătoria sa imaginară de muza sa Niklausse. Aceasta îl sfătuiește, îl ocrotește, îl salvează de la momente de deznădejde, îl determină să continue permanent desăvârșirea creației. Opera „Povestirile lui Hoffmann” îmbină comicul cu tragicul și fantasticul. Partitura muzicală are momente vocale de mare virtuozitate („Aria Olimpiei”), duete devenite celebre („Barcarola”), arii cu o melodicitate deosebită („Aria diamantului”), toate acestea reunite într-o atmosferă plină de mister și poezie. Regia spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu, iar scenografia de Rodica Garștea. în distribuție: Cosmin Marcovici (Opera Națională Română Iași), Nicoleta Chirilă, Cristina Radu, Ioana Mărgărit, Asineta Răducan, Lorand Cristian, Cristian Dicu, Nicolae Zaharia, Mugurel Oancea, Marian Rește, Valentin Marele, Gabriela Hazarian, Irinel Felea, Paul Tomescu, Simona Mărcan. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. își dau concursul Corul și Orchestra Operei Brașov.
Preț bilete: 30 lei; 20 lei

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 și cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

expand_less
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.