„Povestea păpușilor și a prințesei Maya” îi așteaptă pe copii la Opera Brașov

Marți, 4 august, de la ora 10.00, în Grădina de vară a Operei Brașov, copiii sunt invitați să urmărească „Povestea păpușilor și a prințesei Maya”, un spectacol de balet special conceput pentru ei, pe muzică de L. Delibes și W.A. Mozart. în prima parte a poveștii în pas de dans, cei mici vor avea ocazia să facă cunoștință cu personajele din „Meșterul păpușar”. Eroul central, Coppélius, este un bătrân misterios care duce o viață izolată, construind păpuși mecanice și trăind cu speranța că, într-o bună zi, va reuși să le însuflețească prin formulele sale magice. Tânăra Swanilda pătrunde în atelierul meșterului și se substituie celei mai frumoase păpuși. Costumele colorate, muzica vivace și desfășurarea comică a întâmplărilor sunt ingredientele unui spectacol atrăgător. în partea a doua, cei mici se vor întâlni cu prințesa Maya… nimeni alta decât Degețica din basmul lui H. Ch. Andersen și vor lua parte la aventurile ei și ale prietenilor săi. Cei care vor da viață personajelor din această poveste sunt soliștii și ansamblul de balet al Operei Brașov, iar Lorand Cristian va fi în rolul povestitorului.
Distribuția:
Swanilda – Melania Condoiu, Franz – Claudiu Dane, Coppélius – Adrian Scriminț, Coppélia – Alessia Fărcășanu (invitată), Prietenele Swanildei – Mihaela Pop, Miruna Moldoveanu, Valentina Mirică, Diana Drăgan, Păpușile – Alexandra Scriminț, Adriana Simion, Liliana Țărîncă, Meda Enăcache; Prințesa Maya – Miruna Moldoveanu, Prințul – Matei Rada, Broasca – Cristina Rotundu, Broscoiul – Dorin Mirea, Fluturele alb – Iulia Coșeriu, Florile – Melania Condoiu, Diana Drăgan, Mihaela Pop, Valentina Mirică, Alexandra Scriminț, Adriana Simion.
Coregrafia spectacolului este semnată de Nermina Damian și Alexandru Fotescu. Adaptarea scenică: Ramona Mezei. Scenariul: Silvia Papadopoulos. Regie scenă: Marilena Aldea.                               

   Preț bilete: 10 lei

Persoană de contact: VIOLETA BRîNZEA – 0740176125; 0752266478

Biletele se pun în vânzare cu o oră înainte de eveniment, la sediul Operei Brașov, str. Bisericii Române nr. 51. Informații se pot obține la telefon: 0268/419.380.

La evenimentele ce se vor desfășura în curtea instituției noastre, accesul spectatorilor va fi permis numai după ce va fi efectuată măsurarea temperaturii. Purtarea măștii este obligatorie! Scaunele vor fi așezate la distanța minimă obligatorie de 1,5 m. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.

Evenimente susținute cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

în caz de vreme nefavorabilă, evenimentele se amână pentru date ulterioare.

expand_less
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.