„Pentru ce mergem la Operă?” – Lansare de carte Tiberiu Soare

Dirijorul Tiberiu Soare lansează sâmbătă, 3 mai 2014, în foayer-ul Operei Brașov, cartea intitulată „Pentru ce mergem la Operă?”, apărută la Editura „Fundația Calea Victoriei”. în prima pauză a spectacolului „Tosca”, pe care Tiberiu Soare îl va conduce de la pupitrul orchestrei, atât autorul, cât și Sandra Ecobescu – președintele Fundației Calea Victoriei, vor prezenta acest volum, iar în a doua pauză, Tiberiu Soare va acorda autografe.

Volumul reproduce cele 13 conferințe susținute de dirijorul Tiberiu Soare în anii 2012 – 2013 despre opere și balete celebre din cadrul proiectului PENTRU CE MERGEM LA OPERĂ?, premiat la Gala Societății Civile în 2013. Cartea se adresează tinerilor și adulților pasionați de muzică. Volumul, publicat de Fundația Calea Victoriei în condiții grafice deosebite, cu treisprezece ilustrații originale realizate de Maria Surducan, este disponibil în ediție limitată. Toate încasările relizate din vânzarea cărții vor fi folosite pentru a susține tinerii care doresc să studieze muzica.
Ce este, de fapt, această carte, nu vă pot spune cu siguranță. Ea nici nu a fost concepută ca atare: la ora la care vorbeam nu știam că se va transforma într-o culegere de texte tipărite. La drept vorbind, nici măcar nu am scris-o. Doar am povestit-o, seară de seară, la acele întâlniri. Cred că mi-ar fi mai ușor să vă spun ce nu este această carte: nu este un text de specialitate, rezultatul vreunei cercetări de ordin muzicologic, și nici vreo enciclopedie de operă și balet. Nu este un curs, nici măcar pentru începători, și nici vreo lucrare de istorie a genului, cu atât mai puțin vreo colecție de analize ale partiturilor aduse în discuție. Ca într-o parabolă orientală, ea nu este luna, ci doar degetul care arată înspre aceasta.” – Tiberiu Soare
(sursa: site-ul Fundației Calea Victoriei)

expand_less
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.