* Text preluat de pe site-ul Primăriei Municipiului Brașov – www.brasovcity.ro
Patru dintre angajații Operei Brașov au luat decizia de a se implica în mod direct în lupta împotriva coronavirusului și, de săptămâna trecută, cu sprijinul unei firme private care furnizează materialul necesar, au început să producă combinezoane de protecție. Dintre cele 4, doar două sunt croitorese în cadrul Operei, celelalte două au alte activități în cadrul acestei instituții de cultură, una este scenograf, iar cealaltă este peruchier. Toate patru muncesc cot la cot, unite de un singur gând, acela de a ajuta.
Inițiativa a fost a scenografei Operei Brașov, Rodica Garștea, care a fost impresionată de ceea ce vede în jurul său și inspirată de sora ei, stabilită în Spania, care, de câteva săptămâni, produce măști de protecție. Astfel, joia trecută au început lucru la modificarea unui tipar, pentru a realiza aceste combinezoane, după care au le-au croit și cusut. Deja au livrat un lot de 35 de combinezoane către Primăria Brașov, iar până mâine vor livra cel de al doilea lot, de alte 40.
,,Ideea mi-a venit văzând ce se întâmplă în jurul nostru. Am vorbit și cu sora-mea, care este în Spania, și care de două săptămâni produce măști de protecție. Mi-am spus că trebuie să putem face și noi ceva să îi ajutăm pe cei care au nevoie. Ne-am adresat conducerii Primăriei, spunându-le că noi suntem dispuși să facem orice este nevoie, fie că vorbim de măști sau de salopete (combinezoane n.n.), în funcție de ce este nevoie acum. Am solicitat să ni se pună la dispoziție materiale autorizate, astfel încât să putem realiza produse care să fie utilizate în condiții de siguranță. Cei de la Primăriei ne-au spus că au nevoie de combinezoane de protecție, pentru cei care intră în contact cu persoanele din centrele de carantină, iar o firmă privată ne-a pus la dispoziție materialul. Așa că de joia trecută ne-am apucat de treabă. Am avut un tipar, pe care a trebuit să îl modificăm, după care am început să croim și să le coasem la mașină. Așa că, până mânie vom ajunge la 75 de combinezoane produse”, a declarat scenograful operei Brașov, Rodica Garștea.
Un alt membru al acestei inimoase echipe este Cristina Bulgaru, care este angajată pentru a realiza perucile artiștilor care urcă pe scena Operei Brașov. Deși nu a făcut cursuri de croitorie, cu toate acestea s-a implicat și ea în această activitate: ,,Este o diferență între ce fac acum și ce fac de obicei, dar cred că depinde și de ce îți place să faci și, mai ales, de dorința de a ajuta. Nu m-a învățat nimeni să cos, fac asta de când sunt mică. Pot spune că este un talent de la Dumnezeu. Mă bucur că pot face asta, să îi ajut pe oameni, în felul meu”.
Celelalte două membre ale echipei, Amalia Papuc și Liliana Curelaru, sunt angajate în cadrul departamentului de croitorie al Operei Brașov. Ele sunt cele care creează ținute excepționale pentru doamnele care urcă pe scenă. Realizarea combinezoanelor, din punctul lor de vedere, nu este atât de complexă, dar răspunderea pe care și-o asumă, în momentul în care acel combinezon este îmbrăcat de o persoană care intră în contact cu un potențial bolnav de coronavirus, este foarte mare. De aceea sunt foarte atente la fiecare detaliu, la fiecare cusătură, astfel încât să nu existe nici un risc de contaminare pentru cei care le îmbracă.
Celor patru doamne, Primăria Brașov dorește să le spună: ,,Vă mulțumim, oameni inimoși ai Brașovului”.