Duminică, 9 iunie 2019, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă așteptăm la celebrul musical „My Fair Lady” de Fr. Loewe.
Inspirat după piesa „Pygmalion” a dramaturgului englez George Bernard Shaw, musicalul „My Fair Lady” a încântat generații de la premiera ce a avut loc la New York pe Broadway în anul 1956, fiind numit „musicalul perfect”. Premiera londoneză a avut loc doi ani mai târziu, succesul fiind încununat de filmul american creat de regizorul George Cukor, în anul 1964, ce i-a avut în distribuție pe Rex Harrison și Audrey Hepburn.
în distribuție, artiștii Operei Brașov: Corina Klein – Eliza Doolittle, Nicolae Zaharia – Henry Higgins, Lorand Cristian – Colonelul Pickering, Dan Popescu – Alfred P. Doolittle, Claudiu Bugnar – Freddy Eynsford-Hill, Nora Vlad – D-na Higgins, Gabriela Hazarian – D-na Pearce, Ibolya Kosa – D-na Eynsford-Hill, Andromeda Nemeș – D-na Hopkins, Florin Grama – Cârciumarul, Cristian Dicu – Prințul de Panamaribo, Ion Tașcă (debut) – Majordomul. Soliști balet: Melania Condoiu, Claudiu Dane. își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov.
La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică a spectacolului este semnată de Anda Tabacaru. Scenografia: Celia Rizescu, Șerban Iuca. Coregrafia: Mihai Mândruțiu, Dorin Coșeriu. Asistent regie: Iulia Coșeriu. Dirijor cor: Leonard Boga. Regia tehnică: Silvia Papadopoulos.
Preț bilete: 35 lei – în sală; 25 lei – la balcon lateral
în stagiunea 2018 – 2019, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!
Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 și cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).