Operă de W.A. Mozart
Sâmbătă, 16 Februarie 2013, ora 18.30, Sala Operei
Dirijor: TRAIAN ICHIM
Regia: CARMEN DOBRESCU
Acțiunea se petrece în castelul Contelui Almaviva, în Sevilla, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Libretul lui Lorenzo de Ponte, după comedia cu același nume a lui Beaumarchais. Premiera a avut loc în 1786, la Viena.
în „Nunta lui Figaro”, Beaumarchais denunță cu o profundă revoltă justiția coruptă, precum și libertățile pe care și le iau cei puternici. Confruntarea dintre Figaro și Contele Almaviva este, de fapt, confruntarea dintre două clase sociale. Contele pune justiția în slujba capriciilor, a goanei după voluptate, justificându-și abuzurile prin poziția socială privilegiată.
„Nunta lui Figaro”, opera lui Mozart, rămâne, în esența ei, o comedie, cu multe încurcături, conflicte, deghizări, înșelătorii, demascări… toate încheiate însă în mod fericit.
Rossini va continua povestea lui Figaro în „Bărbierul din Sevilla” (premiera – în 1816, la Roma). Atât „Nunta lui Figarao”, cât și „Bărbierul din Sevilla” fac parte din repertoriul Operei Brașov.
„Nunta lui Figaro” este spectacolul de sâmbătă, 16 Februarie 2013, avându-i în distribuție pe:
Valentina Mărgăraș, Nicoleta Chirilă, Asineta Răducan, Cristina Roșu, Alina Ichim, Andromeda Nemeș, Iulia Pârlea, Valentin Marele, Cristian Fieraru, Dan Popescu, Cristian Dicu, Mugurel Oancea, Paul Tomescu
CORUL și ORCHESTRA OPEREI BRAȘOV
Text prezentare: Cornelia Petre
Preț bilete: 20 lei; 10 lei
Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Marți – Vineri 10 – 17 și cu o oră înainte de începerea spectacolului.