Este solist al Operei Brașov din 2003, susținând activitatea artistică printr-un repertoriu vast, ce cuprinde toate perioadele stilistice. În prezent, este și directorul artistic al Operei Brașov.
În perioada 1991 – 1995, urmează Liceul Teoretic „I.L. Caragiale”, Ploiești, secția matematică-fizică, iar între anii 1997 – 2002, Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Transilvania” Brașov, secția canto. Participă la cursuri de specializare în arta vocală susținute de: Alfio Grasso, Corneliu Murgu, Corneliu Fânățeanu, Gheorghe Roșu, Cornel Stavru, Felicia Filip, Georgeta Stoleriu.
Pe lângă rolurile pe care le interpretează pe scena Operei Brașov, Mihai Irimia este invitat să participe la turnee și festivaluri internaționale: Festivalul Internațional Mozart, Tirana – Albania, cu rolul Don Ottavio din opera „Don Giovanni” (2006), Festivalul Internațional de Operă, Ruse – Bulgaria cu rolul Nadir din „Pescuitorii de perle” de G. Bizet (2010), producție, urmată de turneu în Belgia și Olanda organizat de Internationale Opera Producties, în colaborare cu Opera Blagoevgrad (Bulgaria), cu rolul Ferrando – „Cosi fan tutte” – W.A. Mozart (2012), turnee susținute alături de Compania Opera Vox cu rolurile Ismaele – „Nabucco” și Alfredo – „Traviata” de G. Verdi în Germania și Austria (2015 și 2017), Concert Aniversar Mozart, Chișinău – Republica Moldova (2016).
Pe plan național, desfășoară colaborări cu Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța, în rolurile: Contele Almaviva – „Il barbiere di Siviglia” de G. Rossini, Ernesto – „Don Pasquale” de G. Donizetti, Edgardo – „Lucia di Lammermoor” de G. Donizetti, Il Duce di Mantua – „Rigoletto” de G. Verdi, Camille de Rossignol – „Văduva veselă” de Fr. Lehar, Opera Națională București în rolul Nadir – „Pescuitorii de perle” de G. Bizet, Opera Națională Română Iași, în rolurile Nadir – „Pescuitorii de perle” de G. Bizet și Camille de Rossignol – „Văduva veselă” de Fr. Lehar. A fost invitat să joace în premiera operei „Don Pasquale” de G. Donizetti a Teatrului Liric „Nae Leonard” din Galați. De asemenea, colaborează cu această instituție muzicală pentru rolurile Alfredo – „Traviata”, G. Verdi și Alfred – „Liliacul”, J. Strauss. La Teatrul Regina Maria din Oradea, interpretează rolul Contele Almaviva – „Il barbiere di Siviglia”, G. Rossini, iar la Filarmonica Arad, rolul Alfredo – „Traviata” de G. Verdi, operă în concert, la Filarmonica Brașov, este Ismaele – „Nabucco” de G. Verdi, operă în concert și participă, pe scena Filarmonicii Ploiești, la un Concert de arii.
Susține turnee alături de Opera Brașov, în colaborare cu Agenția de impresariat ARTEXIM cu rolurile: Don Ramiro – „La Cenerentola” de G. Rossini în Germania, Austria, Marea Britanie, Elveția (2004), Nadir – „Pescuitorii de perle” de G. Bizet în Franța, Austria, Germania (2005), Don Ottavio – „Don Giovanni” de W. A. Mozart în Germania, Franța, Austria (2006), Tebaldo – „I Capuletti e i Montecchi” în Austria, Germania, Spania (2007), Nemorino – „Elixirul dragostei” de G. Donizetti în Germania (2010), Ernesto – „Don Pasquale” de G. Donizetti în Norvegia (2013).
De-a lungul carierei, colaborează cu dirijorii: Alfonso Saura, Daisuke Soga, Dirk Vermeulen, Giuseppe Carannante, Salvatore Cicero, Steffen Schlandt, Yusuke Kumehara, Tiberiu Soare, Ilarion Ionescu-Galați, Cristian Oroșanu, Gabriel Bebeșelea, Adrian Morar, Ovidiu Bălan, Nicolae Dohotaru, Ovidiu Dan Chirilă, Tiberiu Oprea, Radu Postăvaru, Leonard Dumitriu, Mircea Holiartoc, Gheorghe Stanciu, Iulian Rusu, Traian Ichim, Dorel Munteanu, Ciprian Teodorașcu și cu regizorii: Antonio Petris, Paolo Bosisio, Horacio Ballint, Alice Barb, Beatrice Rancea, Anda Tabacaru, Carmen Dobrescu, Cristian Mihăilescu, Cristina Cotescu, Marian Pop, Tiberius Simu.