„Micuța Dorothy”, un spectacol magic, dedicat copiilor

Marți, 24 ianuarie 2017, de la ora 17.00, în Sala Operei, copiii, împreună cu părinții și bunicii, sunt invitați să urmărească un spectacol special dedicat lor: „Micuța Dorothy”, creat pe muzica îndrăgitului compozitor Marius Țeicu și scenariul scris de Silvia Kerim, după celebra poveste americană – „Vrăjitorul din Oz” de Frank L. Baum. Cei mici vor avea astfel ocazia să vadă că țara marelui vrăjitor este plină de lucruri minunate, dar și de primejdii, pe care le înfruntă, împreună, Dorothy, cățelușul Țic-Țic, Sperie-Ciori, Omul de Tinichea și Leul cel Fricos. Ei vor trece prin tot felul de încercări pentru a ajunge la Vrăjitorul din Oz — cel care le poate, cred ei, îndeplini dorințele. în cele din urmă, dovedindu-și istețimea, mărinimia și curajul, fiecare dintre ei își transformă visele în realitate. Din distribuția spectacolului de marți fac parte artiștii Operei Brașov: Simona Mărcan, Miruna Moldoveanu, Florin Grama, Nicolae Zaharia, Mugurel Oancea, Lorand Cristian, Andromeda Nemeș, Maria Petcu-Catrina, Nora Vlad, Cristina Roșu, Aurel Aron, Gabriela Șeicanu. Regia acestei producții este semnată de Migry Avram-Nicolau, scenografia de Rodica Garștea, iar coregrafia de Nermina Damian.

   Preț bilete: 20 lei – adulții; 10 lei – copiii

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 și cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

expand_less
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.