Duminică, 12 februarie 2017, de la ora 17.00, în Sala Operei, este programat spectacolul de balet „Les Petits Riens”, pe muzică de W.A. Mozart, Yann Tiersen, Benoit Jutras – tot în cadrul Festivalului W.A. Mozart 2017.
Les petits riens („Micile nimicuri”), spectacol de balet într-un act, compus din trei tablouri de Jean-Georges Noverre, pe muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart, a fost creat la Academia Regală de Muzică din Paris la 11 iunie 1778.
Pe vremea când Mozart locuia la Paris, Noverre l-a rugat să compună muzica pentru un balet gândit de el în 1767, la Viena. Baletul a fost dansat ca interludiu al operei Le finte gemelle, de Niccolò Piccinni. Opera a fost un eșec și după patru reprezentații nu s-a mai jucat. Deși muzica baletului a fost bine primită, lui Mozart nu i s-a dat credit pentru ea, fiind, la acea vreme, foarte puțin cunoscut la Paris.
Multă vreme s-a crezut că partitura baletului a fost pierdută, dar a fost descoperită în arhivele Operei pariziene, la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar de atunci a intrat atât în repertoriul de balet, cât și în cel clasic. Subiectul tratează viața noastră de zi cu zi, cu micile nimicuri ce o înconjoară: mici rivalități, certuri și împăcări, întâlniri și despărțiri, toate privite cu grație, eleganță și umor. Colombina, veselă și energică însoțește permanent personajele, le veghează, le observă, le împacă, le ajută să treacă peste micile dezamăgiri, asemenea unui „rezoneur” întâlnit în piesele de teatru.
Coregrafia și regia spectacolului sunt semnate de Nermina Damian, Edina Papo (teatrul Național Sarajevo), iar scenografia și costumele de Rodica Garștea. Asistent coregrafie: Ramona Mezei.
Soliști: Cristina Rotundu, Ramona Mezei, Iulia Coșeriu, Genoveva Breaz, Dorin Mirea, Claudiu-Marian Dane, Adrian Scriminț, alături de ansamblul de balet al Operei Brașov
Preț bilete: 20 lei; 10 lei
Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17; duminică, înainte de începerea spectacolului, la Opera Brașov (în cazul în care mai rămân bilete disponibile).
Sponsor exclusiv: KRONOSPAN