„Les Petits Riens”, balet pe muzică de W.A. Mozart

Cei care nu au vizionat și spectatorii care doresc să revadă cea mai recentă premieră a Operei Brașov, sunt așteptați duminică, 17 mai 2015, de la ora 17.00, în Sala Operei, la baletul „Les Petits Riens”, pe muzică de W.A. MOZART, Yann Tiersen, Benoit Jutras.
Pe vremea când Mozart locuia la Paris, dansatorul și maestrul de balet Jean-Georges Noverre l-a rugat pe acesta să compună muzica pentru un balet a cărui tramă a fost gândită de el în anul 1767, la Viena. Așa s-a născut baletul-pantomimă într-un act „Les petits riens” („Micile nimicuri”), creat la Academia Regală de Muzică din Paris la 11 iunie 1778. Multă vreme s-a crezut că partitura baletului a fost pierdută, dar a fost descoperită în arhivele Operei pariziene, la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar de atunci a intrat în repertoriul ansamblurilor de balet. Maestrele de balet Nermina Damian și Edina Papo – Teatrul Național din Sarajevo (cele care semnează coregrafia și regia spectacolului) au imaginat un subiect ce tratează viața noastră de zi cu zi, cu micile nimicuri care o înconjoară: mici rivalități, certuri și împăcări, întâlniri și despărțiri, toate privite cu grație, eleganță și umor. Colombina, veselă și energică însoțește permanent personajele, le veghează, le observă, le împacă, le ajută să treacă peste micile dezamăgiri, asemenea unui „rezoneur” întâlnit în piesele de teatru. în distribuție, soliștii de balet ai Operei Brașov: Iulia Coșeriu, Ramona Mezei, Cristina Rotundu, Nicoleta Rionesei, Dorin Mirea, Adrian Scriminț, Mihai Uță, alături de Ansamblul de Balet al Operei Brașov. Scenografia și costumele poartă semnătura Rodicăi Garștea.

   Preț bilete: 20 lei; 10 lei

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 și cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Foto: Andrei Paul

expand_less
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.