Sâmbătă, 21 august 2021, de la ora 19.00, în Piața Sf. Ioan din Brașov, vă invităm la Gala extraordinară „Eugen Doga”, realizată în colaborare cu Filarmonica Brașov. Maestrul Eugen Doga va fi prezent la acest eveniment care îi este dedicat. Invitați vor fi muzicienii Vitalie și Cătălin Advahov, dar și dansatorii Doina Enache și Lucian Stan (Tango Brașov). Pe scenă vor urca soliștii Operei Brașov: Anda Pop, Nicoleta Chirilă, Maria Catrina, Silvia Micu, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie. Își dau concursul Orchestra Filarmonicii Brașov și a Operei Brașov, precum și Corul Operei Brașov, pregătit de Dragoș-Mihai Cohal. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Prezintă: Lorand Cristian. Regie scenă: Dan Antipa.
În programul muzical al serii de sâmbătă, sunt cuprinse lucrări celebre ale compozitorului Eugen Doga: „Gramofon”, „Adagio și rondo pentru pian și orchestră”, „Am plecat”, „Cascada din Paris”, „Pasăre cu pene albastre”, „Eterna”, „Sârba”, „Codrii mei frumoși”, „Fanfaron”, balada „Păsările tinereții noastre”, „Aș vrea să vin la tine”, „Sonnet”, „Să țin încă o dată”, „Tango”, „Ochiul tău iubit”, „Pârâiașul”, „Dialoguri”, „Dulcea și tandra mea fiară”, „Te știam numai din nume”.
Eugen Doga (născut la 1 martie 1937, în satul Mocra din Transnistria), unul dintre cei mai prolifici compozitori contemporani, a scris coloanele sonore pentru nu mai puțin de 200 de filme, printre care: „Maria, Mirabela” (Premiul I la categoria filmului animat la Concursul Internațional, Giffoni, Italia), „Valentin şi Valentina”, „Binecuvântată fie femeia”, „Singuraticilor li se acordă cămin”, „Voal negru”, „Mercedesul pleacă de la urmărire”. Colaborează cu regizorul Emil Loteanu la peliculele „Lăutarii”, „O şatră urcă la cer”, „Anna Pavlova”, „Gingaşa şi tandra mea fiară” (film nominalizat la Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes – Palme d’Or -1978). Valsul „Gingaşa şi tandra mea fiară” a devenit unul dintre cele mai cunoscute la nivel mondial, fiind interpretat la ceremoniile Jocurilor Olimpice de la Moscova, în 1980 şi a Jocurilor Olimpice de la Soci, din 2014. Două dintre valsurile compuse de Eugen Doga – „Gramofon” şi „Gingaşa şi tandra mea fiară” au fost incluse în top 200 ale celor mai bune lucrări clasice din toate timpurile, alături de „Simfonia a V-a” de L. van Beethoven, „Dunărea Albastră” de J. Strauss, „Bolero” de M. Ravel, „Anotimpurile” de A. Vivaldi. Este autorul baletelor „Luceafărul” (Visele stelare ale prinţesei), „Venancia” (Grimasele carnavalului), „Regina Margo”, opera „Dialoguri de dragoste”, a peste o sută de lucrări instrumentale şi corale, șapte cvartete, muzică pentru piese de teatru şi emisiuni de radio, sute de cântece şi romanţe, circa 70 de valsuri, creaţii instrumentale, dar și muzică pentru copii. Susține sute de concerte în Uniunea Sovietică, Rusia, Moldova, România, Republica Cehă; recitaluri la Paris, Montreal, Viena, New York, Lisabona, precum şi în Polonia, Bulgaria, China, Nicaragua, Cuba, Tailanda, Serbia, Elveţia, Argentina, Canada. Este artist al Poporului URSS, membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a Academiei de Știinţe Cinematografice şi Arte din Rusia, a Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte (Salzburg). I-au fost decernate Premiul de Stat al URSS, precum şi Ordinul Republicii Moldova, Ordinul „Pentru Merit faţă de Patrie” (Rusia), „Ordinul Republicii” (Moldova), Ordinul „Steaua României” (Steaua de Aur a României în gradul de Comandor), Ordinul «Pentru Serviciul Credincios» în grad de Ofiţer (România).
Intrarea este liberă în limita locurilor prevăzute de restricțiile în vigoare!
Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.
Eveniment desfăşurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.