„Don Pasquale” vă invită la Opera Brașov!

Sâmbătă, 10 noiembrie 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm la spectacolul cu opera buffă „Don Pasquale” de G. Donizetti, o capodoperă a genului. Lucrarea a fost jucată pentru prima dată în istorie pe 3 ianuarie 1843, la Sala Ventadour de la Théâtre Italien din Paris, fiind foarte bine primită încă de la premieră. Această operă comică are o temă mereu actuală: căsătoria nepotrivită. Chiar dacă personajele create de compozitorul G. Donizetti și libretiștii Michelle Accursi și Giacomo Ruffini acum 175 de ani sunt inspirate din Commedia dell’Arte, adevărul subiectului invocate și farmecul melodiei donizzetiene au învins timpul. Succesul s-a datorat subiectului ales și muzicii, deopotrivă: un bătrân bogat și singur se decide să se căsătorească, soția trebuind să îndeplinească două calități: frumusețe și, mai ales, tinerețe. întâmplările pline de umor și farsa în care este prins îl vor trezi pe Don Pasquale la realitate: fiecare vârstă are frumusețea sa. în distribuția spectacolului de sâmbătă, îi vom regăsi pe artiștii Operei Brașov: Dan Popescu – Don Pasquale, Valentin Marele – Dr. Malatesta, Mihai Irimia – Ernesto, Valentina Mărgăraș – Norina, Aurel Aron – Notarul, Mihaela Pop – Statuia. Participă balerinii Claudiu Dane și Dorin Mirea. își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia spectacolului este semnată de Cirstian Mihăilescu. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Leonard Boga.

   Preț bilete: 30 lei; 20 lei

Din motive întemeiate și obiective, spectacolul cu opera „Don Pasquale” de G. Donizetti înlocuiește spectacolul cu opera „Faust” de Ch. Gounod, programat inițial pe data de 10 noiembrie 2018. Persoanele care și-au achiziționat bilete pentru „Faust”, fie le pot păstra pentru „Don Pasquale”, fie își pot primi contravaloarea tichetelor – începând de marți, 6 noiembrie 2018.

în stagiunea 2018 – 2019, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 și cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile).

expand_less
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.