Copiii îi invită pe părinți și pe bunici la „Micuța Dorothy”!

Duminică, 29 septembrie 2019, de la ora 17.00, în Sala Operei, copiii îi invită pe părinți și pe bunici să petreacă o după-amiază în familie la Opera Brașov și să vizioneze musical-ul „Micuța Dorothy”, pe muzica binecunoscutului compozitor Marius Țeicu, având un scenariu scris de Silvia Kerim, după „Vrăjitorul din Oz” de Frank L. Baum.
Una dintre cele mai îndrăgite povești ale copilăriei prinde viață pe scena Operei Brașov și îi va purta pe micii și mai marii spectatori într-o călătorie „peste mări și țări”, unde Marele Oz le va îndeplini Micuței Dorothy și prietenilor acesteia cele mai arzătoare dorințe. Pentru că toți avem nevoie să credem că viața e frumoasă și trebuie să fie trăită cu dragoste, inteligență și curaj.
Din distribuția spectacolului fac parte artiștii Operei Brașov: Simona Manole, Miruna Moldoveanu, Florin Grama, Ion Tașcă, Mugurel Oancea, Lorand Cristian, Daniela Surdeanu, Maria Petcu-Catrina, Nora Vlad, Cristina Roșu, Aurel Aron, Gabriela Șeicanu. își dă concursul Baletul Operei Brașov. Regia artistică este semnată de Migry Avram-Nicolau. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian.

   Preț bilete: 20 lei

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 și cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Eveniment susținut cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

expand_less
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.