Sâmbătă, 2 noiembrie 2019, și duminică, 3 noiembrie 2019, de la ora 18.30, în Sala Operei, Festivalul Internațional de Operă, Operetă și Balet 2019, ediția a XVII-a, se încheie cu premiera operetei „Contesa Maritza” de Emmerich Kálmán, în două reprezentații, cu două distribuții diferite! Libretul, scris de Julius Brammer și Alfred Grünwald, se bazează pe „Romanul unui tânăr sărac” de Octave Feuillet. Premiera operei a avut loc pe 24 februarie 1924 la Theater an der Wien din Viena.
Una dintre cele mai celebre operete va fi montată în variantă modernă la Opera Brașov! La 50 de ani de la ultima premieră locală, „Contesa Maritza” revine în fața publicului într-o adaptare contemporană din care nu lipsesc umorul și magia. „Am dorit ca acest spectacol sa aibă legătură cu Brașovul și, împreună cu întreaga echipă artistică și tehnică, sperăm să reușim să construim o punte între scenă și sală”, mărturisește tânărul regizor Alexandru Nagy. Acesta revine la Opera Brașov după ce, în 2013, a montat „Il Tabarro” de Giacomo Puccini, fiind, la vremea aceea, cel mai tânăr regizor de operă din România – 23 de ani.
Văduvă, nobilă, tânără, frumoasă dar mai ales bogată, Contesa Maritza este stăruitor curtată de diverși admiratori care, cum o văd, o și cer în căsătorie. Pentru a scăpa de insistențele admiratorilor, anunță o logodnă imaginară cu un oarecare Koloman Zsupan, bărbat care, așa credea ea, nu există decât ca personaj în opereta „Voievodul țiganilor” de J. Strauss. Nici nu apucă să anunțe bine acest lucru, că un valet vestește sosirea fericitului logodnic, strănepot al personajului lui Strauss, ultimul vlăstar al străvechii familii din Varașdin.
Contesa va evita logodna, pe care ea însăși a anunțat-o, și va cădea pradă prezicerilor unei tinere ghicitoare, țiganca Manja, care îi spune că n-o să treacă nici o lună și se va îndrăgosti de un bărbat frumos, de viță nobilă. Acesta nu va fi altul decât Tassilo, administratorul moșiei contesei…
Toată povestea sentimentală este susținută de o muzică la fel de romanțioasă, în care inflexiunile cântecului popular maghiar și valsul vienez domină partitura. Momentele muzicale pe care, cu siguranță, le veți reține și, apoi, fredona sunt: aria țigăncii ghicitoare, aria lui Tassilo „Când molcom se scurg clipele-n amurg…” – vals, aria Contesei Maritza cu cor „Cântă-mi dar ca altădată, hai, bătrâne lăutar…”, romanța lui Tassilo „Zi-i țigan …”.
Distribuția:
Sâmbătă, 2 noiembrie 2019
Contesa Maritza: CRISTINA RADU
Tassilo: ALEXANDRU AGHENIE
Lisa: CORINA KLEIN
Koloman Zsupan: LIVIU IFTENE
Moritz Dragomir: MARIAN REȘTE
Manja: CRISTINA ROȘU
Cecco: LUCIAN BURLACU
Ilka: MARIA PETCU-CATRINA
Karl Stefan: VALER LUCACIU
Duminică, 3 noiembrie 2019
Contesa Maritza: MĂDĂLINA BOURCEANU
Tassilo: COSMIN MARCOVICI (Opera Națională Română Iași)
Lisa: ANDROMEDA NEMEȘ
Koloman Zsupan: LORAND CRISTIAN
Moritz Dragomir: ȘTEFAN SCHULLER
Manja: ASINETA RĂDUCAN
Cecco: ION TAȘCĂ
Ilka: SIMONA MANOLE
Karl Stefan: PAUL TOMESCU
își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov.
La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Scenografia și costumele sunt create de Rodica Garștea. Coregrafia este semnată de Ramona Mezei. Asistent regie: Silvia Papadopoulos. Regie scenă: Dan Antipa.
Preț bilete: 50 lei – în sală; 40 lei – la balcon lateral
Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 și cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile).
Evenimente susținute cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.
Sponsori: KRONOSPAN, Apa minerală ZIZIN