Operă de Gioacchino Rossini
Sâmbătă, 24 Mai 2014, ora 18.30, Sala Operei
Dirijor: TRAIAN ICHIM
Regia: Carmen Dobrescu
Scenografia: Horia Popescu
Asistent regie: Nermina Damian
Dirijor cor: Ciprian Țuțu
în distribuție: Carmen Topciu (debut în rolul Rosina); Mihai Irimia (debut în rolul Contelui Almaviva); Adrian Mărcan (Figaro); Cristian Hodrea (rol Don Bartolo) – invitat de la Opera Națională Cluj; Petru Burcă (rol Don Basilio) – invitat de la Opera Națională Cluj; Gabriela Hazarian (rol Berta); Marian Rește (rol Fiorello); Aurel Aron (notarul); Marius Tămășanu (rol Ambrosio)
Corul și Orchestra Operei Brașov
Operă bufă. Acțiunea se desfășoară în Sevilla, la sfârșit de secol XVIII.
Libretul: Cesare Sterbini, după piesa cu același nume de Pierre Beaumarchais
Premiera: Roma, februarie 1816
Rossini este cel ce deschide era romantismului italian și aduce o adevărată revitalizare a spiritului teatral. Echilibrul dramaturgic, subiecte simple dar scriitură complexă pentru voci, sunt repere ce vorbesc de genialitatea compozitorului și de ușurința cu care creează capodopere.
Premiera a fost un fiasco, dar ca multe alte asemenea cazuri în istoria operei, „Bărbierul din Sevilla” nu numai că rezistă timpului dar rămâne și un simbol al operei comice.
Figaro – bărbier, doctor, muzician și poet… iubit de toată Sevilla, priceput la toate, află că îndrăznețul Conte Almaviva este îndrăgostit de tânăra, bogata și frumoasa Rosina. Fata este însă păzită cu strășnicie de tutorele ei, doctorul Bartolo, care intenționează să se căsătorească cu ea pentru a intra în posesia averii sale. Dar Rosina îl iubește pe Conte, care-i cântă serenade sub fereastră. Speranțele Contelui se află în mâinile vicleanului Figaro, care ispitit de aurul promis, devine pețitorul Rosinei în favoarea Contelui. Figaro reușește să împletească o adevărată „pânză de păianjen” și folosind nenumărate trucuri și măști, îi unește în final pe cei doi îndrăgostiți fără speranțe, chiar înainte ca Rosina să devină soția doctorului Bartolo.
Cu acest subiect comic, o muzică uluitoare, model de concizie și logică teatrală, „Bărbierul din Sevilla” își păstrează neumbrită prospețimea aproape două secole și cu siguranță… mult după.
Cu acest spectacol la Opera Brașov, într-o distribuție aleasă, cu mari talente recunoscute național și internațional, cu siguranță, spectactatorii vor „bifa” o seară înscrisă în rubrica: „alegere perfectă”.
Text prezentare: Cornelia Petre
Preț bilete: 30 lei; 20 lei
Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 și cu o oră înainte de începerea spectacolului.
(Notă: Acest spectacol se joacă cu casa închisă!)