‹ Înapoi: Spectacole

„Văduva veselă”, opereta plină de farmec a lui Fr. Lehar, pe scena Operei Brașov

„Văduva veselă”, opereta plină de farmec a lui Fr. Lehar, pe scena Operei Brașov

Vineri, 9 decembrie 2016, de la ora 18.30, în Sala Operei, Opera Brașov vă invită să vizionați spectacolul cu opereta „Văduva veselă” de Fr. Lehar. Emoţionanta poveste de dragoste a frumoasei Hanna Glavary şi a locotenentului Danillo a văzut prima dată lumina rampei în anul 1905, tot într-o lună de decembrie, la Theater an der Wien. În anul următor se juca la Berlin şi Hanovra, apoi au fost programate reprezentaţii la Londra şi Paris. Acţiunea operetei se petrece în locuri extrem de diverse - de la presupusa ambasada a statului Pontevedro de la Paris, la celebrul cabaret „Maxim's” - prilej ce l-a îndemnat pe compozitorul Franz Lehar să creeze minunate valsuri, să compună melodii nemuritoare precum „Cântecul Viliei”, dansuri pe ritmuri populare şi, bineînţeles, să nu ocolească cel mai spectaculos dans al cabaretelor pariziene – „French Can-Can”-ul. Tânăra şi fermecătoarea Hanna Glavary, căsătorită fără voia sa, din raţiuni de stat, cu un bătrân pontevedrin bogat, rămâne văduvă la o săptămână după nuntă. Locotenentul Danillo, fostul său iubit, îşi găseşte consolarea petrecând în fiecare noapte cu dansatoarele de la „Maxim's”. Cei doi îndrăgostiţi încearcă în zadar să îşi ascundă sentimentele pe care le au unul faţă de celălalt. La împăcarea lor contribuie ambasadorul statului Pontevedro şi soţia sa, Valencienne, precum şi amantul secret al acesteia, Camille de Rossillon. În distribuție, soliștii Operei Brașov: Simona Mărcan, Alexandru Aghenie, Ștefan Schuller, Corina Klein, Mihai Irimia, Lorand Cristian, Nicolae Zaharia, Marian Rește, Paul Tomescu, Cristina Roșu, Mihaela Pleșa, Mariana Tomescu, Claudiu Bugnar, Florin Grama. Soliști balet: Ramona Mezei și Dorin Mirea. Invitata specială la Maxim’s este îndrăgita solistă Ozana Barabancea. La pupitrul Orchestrei Operei Brașov se va afla dirijorul Traian Ichim (debut), regia spectacolului fiind semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Adrian Cristea. Își dau concursul Corul, Baletul și Orchestra Operei Brașov.

   Preț bilete: 30 lei; 20 lei – Pentru acest spectacol nu mai sunt bilete disponibile!

Informații la telefon 0268-419380. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Galerie de fotografii

Scris luni, 5 decembrie 2016

Calendar spectacole şi evenimente

loading calendar

Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov