‹ Înapoi: Spectacole

„Requiem”, evenimentul muzical al primăverii la Brașov

„Requiem”, evenimentul muzical al primăverii la Brașov

Sâmbătă, 8 aprilie 2017, de la ora 19.00, în Sala PATRIA, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, Opera Brașov vă invită la o lucrare tulburătoare: „Requiem” de Giuseppe Verdi. A fost compusă în memoria poetului italian Alessandro Manzoni, pe care Verdi l-a admirat foarte mult și a avut premiera pe 22 mai 1874, în San Marco – Milano, la un an de la moartea scriitorului. Compozitorul însuși s-a aflat la pupitrul dirijoral, ca de altfel și la reprezentațiile „Requiem”-ului din anii următori. Scriitorul și criticul muzical George Bernard Shaw a fost unul dintre cei mai mari admiratori ai acestei lucrări, iar pentru funeraliile sale, a ales unul din momentele de final – „Libera mea” - pentru a fi interpretat.
În contextul muzicii sacre, această lucrare este una dintre cele mai des cântate la nivel mondial, alături de „Requiem”-ul lui Mozart. Muzica compusă de Verdi se concentrează în ritmuri viguroase, melodii sublime și contraste foarte dramatice - așa cum a făcut-o în operele sale – pentru a exprima emoțiile puternice generate de text.
La Brașov, acest eveniment va fi unul unic, pe scena Sălii PATRIA, pregătindu-se o desfășurare impresionantă, peste 130 de artiști își vor uni cântul, vocal și instrumental, pentru a interpreta această capodoperă.
Soliștii acestei seri vor fi: Cristina Radu - soprană, Andrada Roșu (Opera Națională Română Cluj-Napoca) - mezzosoprană, Liviu Iftene – tenor și Dan Popescu – bass. În premieră, participă Corul Academic Radio (dirijat de Ciprian Țuțu), alături de Corul Operei Brașov (dirijat de Leonard Boga) și Orchestra Operei Brașov. Dirijorul „Requiem”-ului va fi maestrul Traian Ichim.

   Preț bilete: 30 lei 

Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni - Vineri 10 - 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului, la Sala Patria (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Scris luni, 3 aprilie 2017

Calendar spectacole şi evenimente

loading calendar

Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov