‹ Înapoi: Spectacole

„Il Trovatore”, pe scena Operei Brașov

 „Il Trovatore”, pe scena Operei Brașov

Sâmbătă, 21 ianuarie 2017, de la ora 18.30, în Sala Operei, puteți urmări spectacolul cu opera „Il Trovatore” (Trubadurul) de G. Verdi, o lucrare în patru acte, pe un libret de Salvatore Cammarano, după tragedia lui Antonio Garcia Gutierrez. Premiera mondială a avut loc pe 19 ianuarie 1853 la Roma, Teatrul Apollo. Premiera de la Opera Braşov - noiembrie 2013.
În strălucitoarea sa carieră, întinsă peste şase decenii de activitate în teatru, Giuseppe Verdi (1813 – 1901) a creat 28 de opere, mai mult de jumătate dintre acestea reprezentând repertoriul de bază al marilor teatre lirice ale lumii. Verdi reuşeşte în „Trubadurul”, una dintre operele sale cele mai intense, mai dramatice şi, paradoxal, accesibile publicului, titlul fiind încă de la premieră un succes de proporţii şi păstrându-se de atunci în stagiunile operelor cu o consecvenţă ce validează o dată în plus valoarea muzicii compozitorului italian.
Personaje puternice în ţelurile, ambiţiile şi pasiunile lor se înfruntă sau se dăruiesc cu nebunia tinereţii, a curajului sau a iubirii lor. Fundalul acestor destine este însă o sumbră ţesătură de orgolii şi uneltiri de răzbunare, care intensifică parcă şi mai mult flacăra existenţei şi sentimentelor lor. Focul este de altfel şi simbolul central ales de regizoarea Anda Tabacaru-Hogea în montarea braşoveană a capodoperei verdiene – un simbol cu semnificaţii multiple: focul rugului spre care rătăcesc amintirile şi viziunile teribile ale Azucenei, focul iubirii care intersectează triunghiul Leonora – Manrico – Contele de Luna, focul ce încălzea castelele medievale, dar şi taberele nomade ale ţiganilor, focul luptelor pârjolitoare, scânteia vitală care animă destine dar şi arderea lăuntrică a Leonorei care încearcă să-şi spună ultimile cuvinte sub efectul necruţător al otravei, incandescenţa spiritului dar şi mistuirea distrugătoare… o dualitate permanentă care provoacă gândul spectatorilor şi deopotrivă, trăiri intense.
Distribuţia îi are ca protagonişti pe tenorul Cristian Bălășescu (Opera Națională Timișoara) – Manrico; soprana Anda Pop – Leonora; baritonul Adrian Mărcan – Il Conte di Luna; mezzosoprana Carmen Topciu – Azucena; basul Dan Popescu – Ferrando; mezzosoprana Sonia Hazarian – Ines; tenorul Claudiu Bugnar – Ruiz. Își dau concursul Corul și Orchestra Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Regia spectacolului este semnată de Anda Tabacaru-Hogea, iar scenografia de Rodica Garștea. Dirijor cor: Leonard Boga.

   Preț bilete: 30 lei; 20 lei

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Scris luni, 16 ianuarie 2017

Calendar spectacole şi evenimente

loading calendar

Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov