‹ Înapoi: Spectacole

„Carmen”, cea mai cunoscută operă romantică franceză, pe scena Operei Brașov

„Carmen”, cea mai cunoscută operă romantică franceză, pe scena Operei Brașov

Sâmbătă, 30 septembrie 2017, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm la una dintre cele mai cântate și populare opere din lume, „Carmen” de Georges Bizet.
Scrisă pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, opera a avut premiera la „Opéra Comique” din Paris, pe 3 martie 1875. Producția acestei ultime opere a lui Bizet a fost întârziată din cauza temerilor că subiectele atinse, trădarea și crima, vor aduce ofense societății de atunci. Printre spectactorii premierei s-au numărat compozitorii Jules Massenet și Camille de Saint-Saëns care au apreciat în mod deosebit lucrarea. În schimb, Charles Gounod l-a acuzat pe Bizet de plagiat, de aceea comentariile presei au fost negative la adresa lui „Carmen”. Trei luni mai târziu de la premieră, Bizet a murit, convins fiind că opera sa este un eșec. Nu și-a putut închipui că lucrarea sa va deveni un succes spectaculos și că va rezista trecerii timpului. Și celelalte opere ale sale – „Pescuitorii de perle”, „La jolie fille de Perth” – au început să se joace mai frecvent, iar Georges Bizet recunoscut ca un compozitor original, cu o expresivitate aparte.

Acțiunea se petrece în sudul Spaniei, la Sevilla, iar opera spune povestea naivului soldat Don José, care cade în mrejele focoasei țigănci Carmen. José își abandonează iubita din copilărie, pe Micaela, și dezertează, dar își pierde iubirea lui Carmen în fața fermecătorului toreador, Escamillo. José o va ucide pe Carmen într-o criză de gelozie. Zugrăvirea vieții proletare, imoralitatea și fărădelegile descrise, precum și moartea tragică a personajului principal pe scenă, au deschis un teren nou în opera franceză, însă la vremea lor, au fost extrem de controversate. „Carmen” este o poveste plină de pasiune, seducție și trădare, în care partitura strălucitoare a lui Bizet evocă atmosfera încărcată a Spaniei, în melodii devenite celebre, de la seducătoarea „Habanera” până la Aria Toreadorului. Muzica din această operă este aclamată pentru strălucirea melodiei, armonia, atmosfera pe care o creează, orchestrația, precum și pentru abilitatea cu care Bizet a reprezentat muzical emoțiile și suferința personajelor sale. În distribuție: Gabriela Hazarian – Carmen, Liviu Iftene – Don José, Valentin Marele - Escamillo, Maria Petcu-Catrina - Micaela, Ștefan Schuller - Zuniga, Paul Tomescu - Morales, Nicoleta Chirilă - Frasquita, Cristina Coatu - Mercedes, Lorand Cristian - Dancairo, Claudiu Bugnar – Remendado. Soliști balet: Iulia Coșeriu, Dorin Mirea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim, iar regia spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Rodica Garștea, coregrafia: Nermina Damian. Își dau concursul Corul (dirijor: Leonard Boga), Baletul și Orchestra Operei Brașov.

   Preţ bilete: 30 lei; 20 lei

În stagiunea 2017 – 2018, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

 

Scris luni, 25 septembrie 2017

Calendar spectacole şi evenimente

loading calendar

Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov