‹ Înapoi: Spectacole

„Magie pe Broadway”, prezentat din nou datorită succesului extraordinar la public

„Magie pe Broadway”, prezentat din nou datorită succesului extraordinar la public

Sâmbătă, 3 octombrie 2020, de la ora 17.00, în Curtea Operei Brașov, datorită succesului extraordinar pe care l-a avut la public și datorită cererii mari venite din partea spectatorilor, vă așteptăm să (re)vedeți show-ul „Magie pe Broadway”!
În această seară vom avea ocazia să intrăm în atmosfera americană de spectacol, cu strălucirea și veselia aferente și ne vom delecta cu momente din musical-uri populare pe întreg mapamondul: „My Fair Lady” de Fr. Loewe, „West Side Story” de L. Bernstein, „Fantoma de la Operă” și „Cats” de A. Lloyd Webber, „Porgy & Bess” de G. Gershwin sau „Mizerabilii” de C.-M. Schönberg. Ne vor (în)cânta soliștii: Maria Catrina, Nicoleta Chirilă, Aurelia Florian, Mihaela Marele, Valentina Mărgăraș, Anda Pop, Lăcrămioara Schuller, Sonia Hazarian, Asineta Răducan, Cristina Roșu, Carmen Topciu, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie, Valentin Marele, Adrian Mărcan, Marian Rește, Ștefan Schuller. Invitată special în spectacolul „Magie pe Broadway”, Dalma, are entuziasmul și efervescența specifice musicalului. Născută la Brașov, devine rapid o vedetă a scenelor muzicale de gen și o preferată a emisiunilor de divertisment. De această dată, ne vom bucura să o vedem și să o ascultăm pe scena Operei Brașov!
Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Scenariul și concepția regizorală ale acestui spectacol îi aparțin Andei Pop. Prezentarea evenimentului va fi făcută de Simona Manole. Coregrafia: Valentina Mirică. Regie scenă: Dan Antipa.

   Preț bilete: 20 lei

Biletele se pun în vânzare cu două ore înainte de eveniment, la sediul Operei Brașov, str. Bisericii Române nr. 51. Informații se pot obține la telefon: 0268/419.380.

La evenimentele ce se vor desfășura în curtea instituției noastre, accesul spectatorilor va fi permis numai după ce va fi efectuată măsurarea temperaturii. Purtarea măștii este obligatorie! Scaunele vor fi așezate la distanța minimă prevăzută de 1,5 m. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.

Evenimente susținute cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

În caz de vreme nefavorabilă, evenimentele se reprogramează!

 

Scris joi, 24 septembrie 2020

Calendar spectacole şi evenimente

loading calendar

Anunţuri

Planul salii joi, noiembrie 12 2009

Vezi toate anunţurile

Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov