Opera Brasov - Evenimente - Week-end plin la Operă
Calendar spectacole si evenimente
Week-end plin la Operă
Opera Braşov salută sosirea primăverii prin două evenimente de excepţie, care se vor desfăşura în acest week-end: un concert în care spectatorii vor putea asculta arii celebre din opere şi operete şi două spectacole extraordinare ale colectivului Operei Comice pentru Copii Bucureşti cu musicalul „Piatra din casă" după Vasile Alecsandri, protagonistă fiind marea actriţă de comedie Stela Popescu. Ambele evenimente se vor desfăşura la sala Operei, din strada Bisericii Române.
„Voci de primăvară"
Echinocţiul de primăvară este marcat, la Opera Braşov, în această seară, de la ora 18.30, printr-un concert intitulat „Voci de primăvară". Iubitorii acestui gen de spectacol vor avea ocazia să asculte, sau să reasculte, arii celebre din operele „Faust", „Don Giovanni", „Gioconda", „Bal Mascat", „Carmen", „Nunta lui Figaro", „Bărbierul din Sevilla", din operete precum „Liliacul", „Contesa Maritza", „Văduva veselă" sau „Mam'zelle Nitouche", din musicalul „My Fair Lady", dar vor putea şi să vizioneze numere de balet din „Lacul lebedelor", „Spărgătorul de nuci", „Peer Gynt". Vor urca pe scenă nume importante ale Operei Braşov, precum Valentin Marele, Cristina Radu, Corina Klein, Mirela Zafiri, Ioana Mărgărit, Carmen Topciu, Simona Manole Mărcan, Cristina Roşu, Sonia Hazarian, Marian Reşte, Nicolae Zaharia, actriţa Nora Vlad, prezentarea spectacolului fiind asigurată de Atilla Torok. Regia spectacolului este semnată de directorul Operei, Cristian Mihăilescu. Biletele de intrare la acest spectacol costă 10 şi 25 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală.
Stela Popescu aduce la Braşov „Piatra din casă" |
de: Haralad Odăţeanu MONITORUL EXPRES, 20 Martie 2010 |
Anunturi/noutati Arhiva
- 2009-11-12 15:06:00
- Planul salii
- Continuare
- 2009-05-19 10:01:00
- TURUL VIRTUAL AL OPEREI BRASOV
- Continuare



