‹ Înapoi: Festival şi Gală

„Coppélia”, prima premieră din Festivalul Internațional de Operă, Operetă și Balet 2017

„Coppélia”, prima premieră din Festivalul Internațional de Operă, Operetă și Balet 2017

Vineri, 13 octombrie 2017, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, în cadrul Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet, vă invităm la prima premieră programată: spectacolul de balet „Coppélia”, pe muzică de L. Delibes. „Coppélia” sau Fata cu ochii de email, baletul capodoperă al lui Léo Delibes, este, pe drept cuvânt, considerat unul dintre modelele clasice ale genului coregrafic. La mai bine de un secol de la premiera ce a avut loc la Paris, în anul 1870, „Coppélia” continuă să-și păstreze forța de expresie, fiind reprezentat pe scenele multor teatre din lume. Libretul, inspirat din basmul „Omul de nisip” de E. T. A. Hoffmann, a fost scris de Charles Nuitter în colaborare cu renumitul coregraf Arthur Michel Saint-Léon.
Acțiunea este plasată într-un mic târg din Boemia. Eroul central, Coppélius, este un bătrân misterios care duce o viață izolată, construind păpuși mecanice și trăind cu speranța că, într-o bună zi, va reuși să le însuflețească prin formulele sale magice. Tânăra Swanilda pătrunde în atelierul meșterului și se substituie celei mai frumoase păpuși. Prefăcându-se că reacționează la semnele magice încercate de Coppélius, îl face să creadă că și-a împlinit visul. În cele din urmă, Coppélius își dă seama că a fost înșelat. Prin farsa ei, Swanilda îl induce în eroare și pe Franz, logodnicul ei, de a cărui purtare era jignită și pe care izbutește să-l recucerească. Nunta Swanildei cu Franz încheie baletul, în mijlocul unei serbări populare, la care ia parte însuși meșterul Coppélius, care și-a uitat supărarea că fusese tras pe sfoară. (sursa: https://baletlasuperlativ.wordpress.com/)

Invitați: Andreea Jura și Dan Haja, prim-soliști ai Operei Naționale Române Cluj-Napoca, precum și soliști ai Teatrului de Balet Sibiu: Gabriella Delgado, Andreea Simionaș, Ayaka Nagai, Claudiu Buldan, Răzvan Iacob, Naoya Kyuno, Marcolino Palamone, Kenichi Murata. Baletul Operei Brașov: Iulia Coșeriu, Cristina Rotundu, Melania Condoiu, Diana Drăgan, Meda Enăcache, Valentina Mirică, Miruna Moldoveanu, Mihaela Pop, Nicoleta Sasu, Alexandra Scriminț, Morgane Bazinet, Liliana Țărîncă, Claudiu Dane, Dorin Mirea, Adrian Scriminț, Matei Rada și Adnana Lalu în rolul păpușii Coppélia. Regia și adaptarea coregrafică: Alexandru Fotescu. Scenografia: Rodica Garștea. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regia tehnică: Dan Antipa.

   Preț bilete: 40 lei; 30 lei

În prima pauză a spectacolului de balet „Coppélia”, va fi vernisată expoziția de fotografie de arhitectură intitulată Brașov. Atmosferă, arhitectură și spațiu urban a arhitectului, fotografului, scriitorului şi artistului vizual Teofil Mihăilescu, profesor la Universitatea „Transilvania” din Braşov. Montarea expozitiei de la Braşov este atipică, inaugurând o serie de evenimente similare viitoare, fotografiile fiind expuse în foyer-ul Operei braşovene pe o parte din decorurile realizate pentru opera Carmen de G. Bizet.
„Expoziţia reuneşte lucrări fotografice emblematice având ca subiect Braşovul, invitând la descoperirea sa, a arhitecturii şi atmosferei sale, pentru a-l purta în suflet pentru totdeauna așa cum se-ntâmplă cu o ființă dragă fără de care nu putem trăi. În acest sens, fotografiile personifică Braşovul, într-un concept ce îl prezintă aidoma unei fiinţe care este ceva pentru a fi imediat altceva şi totuşi, oricât s-ar transforma, rămâne aceeaşi”, afirmă Teofil Mihăilescu, autorul expoziției.
Alături de autor, la vernisaj, din partea Operei Brașov, va vorbi solista Cristina Radu.

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Partener: ZILE & NOPȚI

Scris duminică, 8 octombrie 2017

Calendar spectacole şi evenimente

loading calendar

Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov