‹ Înapoi: Invitați

SOARE Tiberiu - dirijor

SOARE Tiberiu - dirijor

Tiberiu Soare îşi desfăşoară activitatea muzicală ca dirijor din anul 1999, lucrând alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară şi participând la turnee în Suedia, Israel, China, Germania, Elveţia ş.a.
La pupitrul Orchestrei Naţionale Radio (ONR) a asigurat conducerea muzicală pentru numeroase concerte şi înregistrări. A dirijat concertul de la Expoziţia Mondială Shanghai – 2010 şi a revenit alături de Orchestra Națională Radio în metropola chineză în mai 2013, obţinând alături de ansamblu un frumos succes la Shanghai Spring International Music Festival.
Tânărul dirijor s-a aflat la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio şi în cadrul Festivalului Internaţional de la Varna, în 2011. În iulie 2013, a asigurat conducerea muzicală a ansamblului pe litoralul bulgar al Mării Negre, în concertul integral Mozart prezentat în cadrul festivalului Balchik Classic Days.
A desfăşurat o bogată activitate ca dirijor al Operei Naţionale Bucureşti (2005-2013), sub bagheta sa derulându-se numeroase proiecte şi pregătindu-se importante premiere apreciate de public şi de presa de specialitate. Din ianuarie 2007 pâna în septembrie 2008, Tiberiu Soare a fost şi coordonator al Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess”, înfiinţat în cadrul Operei Naţionale Bucureşti.
Dirijorul român a susţinut o serie de conferinţe găzduite de Fundaţia Calea Victoriei sau organizate în parteneriat de fundaţie cu Opera Naţională Bucureşti, evenimente menite să familiarizeze publicul larg cu receptarea muzicii clasice.
Tiberiu Soare este absolvent a două dintre facultăţile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cea de Dirijat Orchestră - clasa profesorilor Ludovic Bacs si Petru Andriesei, şi cea de Interpretare Instrumentală - clasa conf. univ. Ion Popescu. S-a perfecţionat apoi în cadrul Studiilor aprofundate - stilistică dirijorală cu Horia Andreescu şi a urmat cursuri de măiestrie susţinute de dirijorii Alain Paris şi Adrian Sunshine. Preocupat permanent de îmbogăţirea cunoştinţelor muzicale, Tiberiu Soare a participat şi la cursurile de compoziţie predate de Dan Dediu. Între 2002 - 2006 a fost profesor în cadrul universităţii pe care a absolvit-o, împărtăşind experienţa sa cu studenţii secţiilor de Muzică de Cameră şi Clasa de Operă.
Aprecierea bogatei activităţi artistice a tânărului dirijor român s-a concretizat şi în mai multe distincţii obţinute. În anul 2003 a primit Premiul Criticii Muzicale pentru aportul său în cadrul proiectului „Traviata – 150 de ani”. Trei ani mai târziu, revista Actualitatea Muzicală i-a decernat Premiul pentru cea mai convingătoare prestaţie a unui tânăr interpret în urma activităţii sale din stagiunea precedentă. Tiberiu Soare a fost de asemenea distins cu Premiul Uniunii Artiştilor Interpreţi din România (2011), în urma realizării premierei spectacolului „Oedipe” de George Enescu la pupitrul orchestrei Operei Naţionale Bucureşti în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2011.
În septembrie 2010, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra (London Philharmonic Orchestra), alături de celebra soprană Angela Gheorghiu. A urmat o serie de apariţii alături de Südwestfälischen Philharmonie în sala Filarmonicii din Essen (Germania) şi alături de Filarmonica „George Enescu” la Muscat, capitala Sultanatului Oman.
Printre recentele sale succese internaţionale se numără şi concertul dirijat în mai 2013, eveniment desfăşurat cu participarea Angelei Gheorghiu şi a tenorului Teodor Ilincăi la Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra).
În plus faţă de activitatea sa bogată pe scena Sălii Radio şi în alte săli de concert şi teatre lirice din ţară, Tiberiu Soare mai are în program şi noi concerte în străinătate alături de soprana Angela Gheorghiu. În același an a mai dirijat la Praga, München şi la Paris - Palatul Versailles.

Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov