‹ Înapoi: Colaboratori permanenți

DAMIAN Nermina - maestru coregraf

DAMIAN Nermina - maestru coregraf

Nermina Damian se naște la Sarajevo (Bosnia-Herțegovina), pe 9 aprilie 1958. Urmează cursurile „Școlii de Balet” pe care le-a absolvit în anul 1978. Fiind un elev excepțional, încă din 1975, a făcut parte ca membru activ al trupei de balet al Teatrului Național din Sarajevo.
După o scurtă perioadă, petrecută ca membru al trupei de balet, a fost promovată pe post de solistă.
Până în 1992 a colaborat cu numeroși coregrafi autohtoni și străini, cum ar fi: S. Pervan, F. Noebauer, G. Vintila, P. Darel, F. Horvat, M. Kataoka, N. Dixon, D. Boldin, N. Rijabov, V. Gavrilov etc., abordând un bogat repertoriu, atât classic, cât și contemporan.
În această perioadă a interpretat numeroase roluri solistice în spectacole ca „Giselle” de A. Adam, „Don Quijote” de Minkus, „Lacul Lebedelor” de Ceaikovski, „Romeo și Julieta” de Prokofiev, „Spartakus” de Haciaturian, „Coppelia” de Delibes, „Sărbătorile primăverii” de Stravinski, „Bolero” de Ravel, „Carmina Burana”de C. Orff și altele.
Alături de Baletul Teatrului Național din Sarajevo a participat la numeroase turnee internaționale în Italia, Austria, Germania, Ungaria, Turcia, Israel, Belgia.
Din cauza războiului care a spulberat fosta R.S.F. Jugoslavia, în aprilie 1992 s-a refugiat în România. Din septembrie 1992 este angajată ca solistă a ansamblului de balet al Operei Brașov, unde activează și în prezent. A interpretat roluri solistice în spectacolele de balet: „Simfonia fantastică” de H. Berlioz, „Les petits riens” de W.A. Mozart, „Capriciu Italian” de P.I. Ceaikovski, „Capriciu spaniol” de Korsakov, „Balada” de C. Porumbescu, „Carele de foc” de Vangelis, „Bolero” de Ravel, „Zâna păpușilor” de Baier, „Tablouri dintr-o expoziție” de Mussorgski, „Carmen” de Bizet-Scedrin, „Iubire eternă” de D. Jusic, „Giselle” de A. Adam, „Povestiri vieneze” de J. Strauss, precum și în spectacolele de operă și operetă din repertoriul Operei Brașov.
Din 1994, activează și ca șef de compartiment balet, maestru pedagog balet iar din 2001, ca șef de compartiment balet și maestru de balet-dans, semnând coregrafia și mișcarea scenică a spectacolelor pentru copii: „Pip, copilul stelelor”, „Hansel și Geatel”, „Micuța Dorothy”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Gulliver în țara piticilor”, a operetelor: „Vânzătorul de păsări”, „Liliacul”, „Văduva Veselă”, „Silvia”, a operelor: „Nunta lui Figaro”, „Căsătoria secretă”, „Rigoletto”, „Elixirul dragostei”, „Carmen”, „I Capuleti e I Montecchi”, „Falstaff”, „Don Pasquale”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Pescuitorii de perle”, „Don Giovanni”, „Lucia di Lammermoor”, „Norma”, „Cavalleria Rusticana”, „Paiațe”, „Fiica regimetului”, „Madama Butterfly”, „Trubadurul”.
Pe lângă zeci de coregrafii pentru diferite ocazii (concerte, gale, aniversări), a montat în anul 2000 spectaclul de balet „Tango”, pe muzica lui Astor Piazzolla și, în anul 2006, „Degețica” de H. Ch. Andersen, pe muzica lui W.A. Mozart.

Galerie de fotografii

Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov